Zilele acestea se desfăşoară Evaluarea Naţională pentru elevii care au încheiat ciclul gimnazial şi, în paralel, probele de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu.
Pentru prima dată în ultimii ani, examenele se desfăşoară fără a ţine capul de afiş al ziarelor şi televiziunilor, ceea ce reprezintă o mare bilă albă pentru Ministerul Educaţiei Naţionale.
În cadrul Evaluării Naţionale sunt aşteptaţi să se prezinte 166.617 de elevi, cu peste patru mii mai mulţi ca în anul anterior, potrivit datelor oficiale furnizate de minister. Numărul candidaţilor este o veste bună, tendinţa de până acum fiind una de scădere a celor înscrişi la Evaluarea Naţională.
Cadrele didactice au apreciat că subiectele de până acum au avut un grad de dificultate mare, însă corespunzător nivelului de pregătire aşteptat de la elevii de clasa a VIII-a şi unul util pentru diferenţierea acestora.
În perioada 10 – 27 iunie se desfăşoară, de asemenea, şi probele orale de competenţe lingvistice şi digitale pentru liceeni, la care sunt înscrişi alţi 161.705 candidaţi.
Spre deosebire de anii anteriori, în care informaţiile despre examene erau acoperite cu ştiri despre fraude şi corupţie în rândul profesorilor sau directorilor, anul acesta nu au mai apărut astfel de cazuri.
Ministerul Educaţiei s-a ocupat din timp de organizarea examenelor şi acest lucru s-a văzut. Spre exemplu, sumele primite de evaluatorii şi supraveghetorii implicaţi în examene au fost mărite cu 10%, prin ordin semnat de ministrul Remus Pricopie înainte de începerea evaluării.
Adolescenţii care participă la examene au parte de suficiente emoţii legate de probe şi nu au nevoie de factori de stres suplimentar provenit din chestiuni organizatorice.
Este de apreciat şi faptul că mesajul ministrului din 2013, referitor la toleranţa zero faţă de fraude, a fost înţeles de toată lumea, iar întreaga atenţie a instituţiilor, a profesorilor şi a părinţilor s-a concentrat anul acesta pe asigurarea condiţiilor pentru absolvenţi.
G.C.